Pe 2 octombrie, iubitorii sportului cu balonul rotund, se pot bucura de primele pase in Fifa 10. Atunci este programata lansarea mult asteptatului joc. Mai jos aveti si cerintele de sistem. Ma gandesc ca poate nu aveti calculatorul pregatit, asa ca intr-o luna aveti timp sa-l upgradati.

Cerinte de sistem pentru FIFA 10:

* CPU: 2.4 GHz single-core
* RAM: 512 MiByte (XP) or 1 GiByte (Vista)
* Graphics card: Geforce 6600 or better, Ati Radeon 9800 Pro or better, Support for Shader Model 2.0 or better, DirectX 9.0c
* VRAM: 128 MiByte
* Sound: DirectX 9.0c compatible sound device
* Input: Keyboard or Dual Analog Gamepad

Am facut o configuratie de PC unui prieten si am incercat sa-i dau mai multe detalii despre componente si in special de pe placa de baza. Am incercat sa-i explic legat de chipset-ul placii si cam ce stie sa faca, dar cum el nu stia despre ce este vorba, am renuntat repede. Asa ca m-am hotarat sa explic aici cam ce este acest chipset al placii de baza. Practic si teoretic chipsetul este “inima” placii de baza. Chipsetul coordoneaza activitatea tuturor componentelor esentiale din sistem, fiind asadar un “punct nodal” in cadrul configuratiei alese, iar prin urmare, performantele chipsetului placii de baza conditioneaza performanta configuratiei. Chipsetul este constituit din doua parti distincte, asa-numitele “northbridge” si “southbridge“, fiecare cu misiunile sale distincte.
northbridge-ul se afla in partea nordica a placii de baza, aproape de procesor. Functia acestuia este aceea ce a coordona activitatile procesorului, a memoriei RAM si a slotului video (AGP sau PCI ExPress). Acesta preia si toate informatiile de la chipsetul southbridge.
northbridge-ul este partea principala a chipsetului de pe placa de baza, in acesta putand fi integrad si un chipset video, asa zise placi video on-board.
Southbridge-ul se afla in partea sudica a placii de baza si, chair daca nu este asa rapid ca northbridge-ul, are si el un rol foarte important in functionarea corecta a placii de baza. Southbridge-ul coordoneaza activitatile de intrare/iesire, a BIOS-ului, a interfetei PCI si IDE, a subsistemului audio – in principiu coordonarea tuturor activitatilor care nu cad in sarcina northbridge. Southbridge are integrat, optional, controller Ethernet, USB 2.0, RAID, codec audio (placi de baza cu “audio on-board”), FireWire.
Principalii producatori de chipseturi pentru placi de baza sunt, pentru platforma Intel: Intel, VIA, NVIDIA, ATI si SiS, iar pentru platforma AMD: NVIDIA, VIA, ATI, ALi si SiS. In prezent o parte au renuntat a mai face chipseturi pentru placile de baza obisnuite. Via un exemplu, ce a preferat sa se retraga din piata PC-urilor.

Se pare ca ATI a reusit sa castige putin teren prin noile chipseturi: HD Radeon 4850 X2 si 4870 X2. Cele 2 modele ies in fata in primul rand prin pretul mic practicat de ATI. HD Radeon 4850 X2 la un pret de 399$ si HD Radeon 4870 X2 la un pret de 599$. Ati a reusit performanta detronarii GeForce GTX 280 cu noua s-a creatie HD Radeon 4870 X2 care este cel mai rapid chip de pe piata, aceste lucruri fiind dovedit in urma testelor practicate. Ca performante nu prea au cu ce sa se laude. HD Radeon 4850 X2 are frecventele 625 Mhz procesoarele si 900 MHz GDDR-3 memoriile, iar HD Radeon 4870 X2 are frecventele 750 MHz procesoarele si memorii GDDR-5 la 900 Mhz. Un alt factor ce trebuie mentionat este consumul de energie: intre 230W si 270W. Cu cat avem mai multe modele de placi video cu atat pretul lor scade mai mult.

Am asistat azi la o discutie cam aprinsa si destul de disputata in contradictoriu. Un tip doreste sa cumpere un calculator. Face configuratia si alege 2 HDD-uri. Intentia lui e sa faca RAID. La intrebarile unui coleg, “de ce RAID?”, tipul a dat din umeri. A spus doar ca a auzit el ca merge calculatorul mai repede. Sa zicem ca ar fi un mic adevar dar totusi nu a stiut ce-i RAID-ul.
RAID (Redundant Array of Independent Disks): Aceasta tehnologie permite legarea a doua sau mai multe harddisk-uri intr-un mod opac pentru sistemul de operare, acesta “vazand” intreaga matrice RAID ca pe un singur harddisk. Scopul acestei tehnologi este de a mari viteza de transferul datelor si de asigurare mai solida a integritatii datelor. RAID-ul este de mai multe feluri, in unele cazuri fiind foarte riscand. Daca se dezactiveaza RAID-ul riscati sa pierdeti toate informatiile pentru ca automat harddisk-urile se formateaza.

E la moda Overclocking-ul. Toata lumea cauta sa-si ia calculator pentru Overclocking. Toata lumea cauta informatii despre Overclocking, dar cati dintre voi stiti ce este Overclocking-ul si la ce foloseste? Cati dintre voi stiti cum se face un Overclocking corect?
Procesul de Overclocking e foarte complex. Overclocking-ul este procesul prin care supra-solicitam procesorul si memoria RAM, mai nou si placa video. Scopul acestor supra-turari sunt de a creste performantele sistemului. Overclocking se face prin mai multe procedee, unele hardware altele software. Cele hardware sunt mai complicate si mai periculoase. In general se merge pe Overclock facut din soft. Asta inseamna modificari in BIOS, daca placa de baza permite, la voltajele si frecventele procesorului, modificarea voltajelor la memoriile RAM iar la placa video se fac direct din Windows, cu un program special oferit chiar de producator. Pentru a putea avea un Overclocking corect si stabil e bine sa avem si componente dedicate pentru asa ceva. In primul rand placa de baza trebuie aleasa cu grija, sa permita multe modificari in BIOS si sa aiba racire foarte buna pe chipseturi. Procesorul trebuie ales si el cu grija pentru ca nu toate suporta un Overclocking. La placile video sau la memoriile ram actuale, cam marea majoritate permit un Overclocking. Inainte sa va apucati de treaba, asigurati-va ca stiti totul despre Overclocking si ca aveti piese care vor suporta acest procedeu. Ca efect negativ, exista risctul de a distruge anumite componente in supra-solicitare.

PLACA VIDEO este una dintre componentele cele mai importante cand vine vorba de calitatea imaginii si de performantele grafice. Ca si celelalte componente PLACA VIDEO a avut numeroase evolutii de-a lungul timpului, plecand de la modelele ce se conectau pe istoricul slot ISA si pana la monstrii din ziua de astazi ce se conecteaza prin PCI Express (PCIe).

Astazi cele mai intalnite placi video sunt cele pe slot AGP (accelerated graphic port) si cele pe slot PCI Express (a nu se confunda cu PCI-X, care este o versiune mai rapida a clasicului PCI). Desigur, trebuie mare ATENTIE in momentul achizitionarii unei placi video, tendinta de a confunda AGP cu PCI Express fiind foarte mare, mai ales pentru un necunoscator.

Diferenta dintre cele doua standarde, PCI Express si AGP, in afara de forma slotului (nu luam in calcul sloturile ISA, PCI si PCI-X, acestea fiind net inferioare celor doua) este data de latimea de banda mai mare in cazul PCI Express, ceea ce se traduce printr-o performanta superioara placilor video conectate prin AGP.

In cazul PCI Express intilnim mai multe versiuni, incepand de la PCIe X1, PCIe X4, PCIe X8 si PCIe X16. Intre acestea diferenta este data de lungimea slotului, cel dedicat placilor video fiind PCIe X16, cel mai lung dintre acestea, celelalte tipuri fiind folosite la conectarea altor componente cum ar fi placile de sunet sau Tv-tunere-ele (cele mai raspandite fiind PCIe X1 si PCIe X16). Daca slotul AGP ne oferea o latime de banda de aproximativ 2GB/s, slotul PCIe X16 ne ofera o latime de banda de 4GB/s.

Desi a avut o larga raspandire (inca mai este folosit de multi in sistemele lor), placile video pe slot AGP au inceput sa fie din ce in ce mai rare, in cele mai multe cazuri aceste fiind gasite la vanzare doar pe diferite forumuri. Daca producatorii de placi video care integreaza cipuri grafice produse de ATi ofera solutii performante si pentru slotul AGP (intalnim modele ca X1900PRO, HD 2600PRO sau HD 2600XT pe langa clasicele Radeon 9250/9600), integratorii de solutii nVidia nu se mai inghesuie sa produca asa ceva, pe piata gasindu-se doar placi video destul de slabe cum ar fi FX5200, FX5500 iar la capitolul performanta intalnim 7300 GT sau cu putin noroc 7600 GS/GT.

Un alt criteriu important in alegerea placilor video este cel al tipului si al cantitatii de memorie. Daca in cazul utilizatorilor care folosesc un sistem preponderent in mediul office este suficienta o placa video cu memorie DDR sau DDR2 si o cantitate de 128MB (in majoritatea cazurilor este suficienta si o placa de baza cu video integrat), in cazul gamerilor acestia trebuie sa se orienteze catre placi video cu memorii DDR3 sau chiar DDR4 si cu o cantitate de cel putin 256MB. De asemenea, daca in cazul sistemelor office este de ajuns o latime de banda pe 64 de biti, in cazul sistemelor pentru gaming minimul necesar este o latime de banda de 128 de biti, poate chiar 256 de biti. Daca o sa aveti ocazia, veti vedea diferente enorme intre o placa FX5200 pe 64 de biti si acelasi FX5200 pe 128 de biti, desi cipul grafic este acelasi.

Ca o concluzie, putem spune ca inaintea achizitionarii unei placi video trebuie sa ne gandim foarte bine la ce urmeaza sa o folosim. Un sistem office se poate folosi lejer de grafica integrata sau de placi video ieftine, gen GeForce 8400 / ATi Radeon HD 3450, utilizatorii medii, care utilizeaza sistemul in toate domeniile posibile, poate achizitiona solutii grafice cum ar fi GeForce 8600GT (9600GT) / ATi Radeon HD 3650, iar gamerii inraiti trebuie sa se uite de la GeForce 8800GT / ATi Radeon HD 3850 in sus. Nu are rost sa achizitionati o solutie grafica performanta si sa nu o utilizati la adevrata ei valoare. Mai trebuie mentionat ca degeaba achizitionati o placa video de ultima generatie, cum ar fi 9800 GTX de exemplu, daca sistemul este compus din placa de baza, procesor si memorii slabe, pentru ca nu va fi folosita niciodata la adevarata ei valoare, ba din contra, veti fi dezamagiti de performantele slabe pe care le va afisa, desi cu componentele potrivite este in stare sa doboare multe recorduri.

Desigur, a nu se confunda cu solutiile grafice profesionale, cum ar fi Quadro de la nVidia sau FireGL / MV de la ATi, care sunt utilizate exclusiv in editare video si care intr-un sistem obisnuit nu prea isi gasesc locul, jocurile nefiind punctele lor forte.

Procesorul este componenta cea mai importanta dintr-un sistem. Acesta practic face legatura intre toate componentele sistemului, asigurand buna functionare a acestuia. Avand o structura destul de complexa si dificil de explicat, ma voi rezuma la prezentarea lui generala.

In lumea procesoarelor exista trei mari producatori: INTEL, AMD si VIA. Dar Via nu intra in discutie, deoarece procesoarele lor sunt rar folosite in sistemele de acasa (poate chiar deloc), acestia realizand procesoare axate pe consum redus si performante nu foarte ridicate. Poate in viitorul nu foarte indepartat isi vor schimba pozitia si vor produce procesoare mai performante, pentru ca pot sa faca asa ceva. Dar cum circula zvonuri ca Intel ar fi interesat de achizitionarea Via ….. Ramane sa vedem ce se va intampla.

Asadar, singurii producatori ramasi in discutie sunt Intel si AMD. Doi giganti care de-a lungul timpului si-au impartit suprematia si care vor lupta in continuare pentru pozitiile fruntase in topul procesoarelor.
Incepem cu AMD. Dupa o perioada in care au surclasat Intel prin celebra serie Athlon XP si prin la fel de celebrul Socket A (socket 462) iar mai apoi prin procesoarele Athlon64, a urmat o perioada in care au ramas in umbra, incercand incet dar sigur revenirea in furntea ierarhiei. Incepand cu procesoarele pe socket 754 si continuand cu socket 939 si 940, au ajuns in sfarsit la un socket performant, si anume AM2, care este de fapt tot un socket cu 940 de pini dar complet reproiectat (sa nu incercati NICIODATA folosirea unui procesor construit pentru socket 940 pe un socket AM2 pentru ca nu sunt compatibile si puteti strica ambele componente, atat procesorul cat si placa de baza).

AMD ofera, pe baza socket-ului AM2, o gama larga de procesoare, de la cele low-cost pina la cele high-end. In zona low-cost avem seria Sempron, un procesor bazat pe arhitectura fratelui mai mare Athlon64 dar cu anumite modificari, care vizeaza in primul rand consumul si temperatura de functionare. In zona de mijloc avem Athlon64, din vechea serie ramanand doar numele, arhitectura fiind complet schimbata. Iar in zona high-end avem seria Athlon64 X2 si mai nou, Phenom si Phenom Black Edition. De mentionat ca intre timp socket-ul AM2 a evoluat, devenind AM2+, acesta fiind destinat procesoarelor Phenom. Dar, producatorii au avut grija ca noile placi de baza sa suporte si procesoare bazate pe socket AM2+, chiar daca cel folosit este AM2, in cel mai rau caz aceasta problema fiind rezolvata cu un update de BIOS. Daca in zona de low si middle cost avem procesoare cu un singur nucleu (single core) in zona high-end avem procesoare cu doua sau mai multe nuclee (multi core). Fata de cele single core, avantajele oferite de procesoarele multi core se vad in momentul in care deschidem aplicatii, putand rula simultan, de exemplu, Nero, si sa editam un text in Office. Deci, multi-tasking. Un alt criteriu dupa care ar trebui sa alegem un procesor este memoria tampon (cache). Cu cat este mai mare cu atat procesorul poate executa mai repede diferite instructiuni.

In cazul procesoarelor Intel situatia este un pic mai simpla. Desi au la randul lor procesoare din toate categoriile, acestia nu au avut in ultimii ani decat doua tipuri de socket-uri: 478, cel care a servit cu succes procesorul Pentium4 si care, in momentul atingerii limitelor sale, s-a trecut direct la socket LGA775, pastrat si in ziua de azi. Dar, ATENTIE !!!!! Un procesor din ultima generatie nu va fi niciodata compatibil cu prima varianta de LGA775. Deci, daca detineti una din primele placi de baza aparute cu acest socket nu incercati sa utilizati un procesor Q6600 sa zicem pentru ca nu va fi compatibil. De aceea consultati cu atentie lista de procesoare compatibile cu propria placa de baza pentru a nu cumpara gresit un procesor, lista care de obicei se gaseste pe site-ul producatorului, sau consultati o persoana mai avizata in a da un sfat vizavi de achizitionarea unui procesor.

La fel ca in cazul procesoarelor AMD si la Intel intalnim procesoare single core si multi core. Bineanteles, procesorul din clasa low-end a pastrat denumirea Celeron, chiar daca structura s-a schimbat total, acum avand la dispozitie si Celeron dual-core (cu doua nuclee), iar performanta crescand enorm fata de vechea generatie Celeron. In clasa de mijloc avem Pentium dual-core si Core 2 Duo cu FSB la 800 sau 533MHz, iar in clasa de varf avem Core 2 Duo sau Core 2 Quad, doua tipuri de procesoare multicore care au un FSB de peste 800MHz. Atentie la procesoarele Intel, acum pinii clasici au fost inlocuiti cu niste simple contacte, acestea necesitand putin mai multa atentie la montaj datorita modului diferit de blocare a procesorului.

O clasa aparte in multimea de procesoare este cea dedicata entuziastilor. Aici intalnim cele mai scumpe si performante procesoare atat de la Intel, cu Core 2 Extreme si Pentium4 XE / EE, cat si de la AMD cu modelul Athlon64 FX, Phenome etc. In timp ce la Intel acestea sunt compatibile cu socket LGA775, la AMD acest tip de procesor il putem monta atat pe socket AM2 cat si pe unul special, socket F (1207), un tip de socket rar intalnit.

Dar un procesor nu poate functiona fara o racire adecvata. De aceea, la achizitionarea unui procesor primim si un radiator cu ventilator (radiator = cooler, ventilator = fan). Acestea sunt, evident, destinate fie procesorului Intel fie celui AMD, cele care vin o data cu procesorul neputand fi folosit pe un procesor de la alt producator. Denumirea folosita pentru pachetul complet procesor + cooler este BOX.

In constructia unui cooler intalnim aluminiu, cupru sau amandoua in acelasi timp. Constructia ideala a unui cooler este urmatoarea: baza din cupru, heat-pipe-uri tot din cupru (heat-pipe: conducte prin care circula un lichid de racire si care functioneaza pe principiul vaporilor) si lamele din aluminiu (se stie ca cuprul conduce mai bine caldura, dar aluminiul o disipa mai bine). Daca doriti sa renuntati la cooler-ul care vine impreuna cu procesorul, ideal ar fi sa alegeti unul cu ventilator de 120mm, deoarece avand diametru mai marenu necesita turatie ridicata, in consecinta si zgomotul va fi mai mic. Desigur, ca alternativa la clasicele raciri bazate pe aer, puteti alege racirea cu lichid, dar aceste sisteme sunt foarte scumpe, iar un cooler bine construit poate face fata chiar daca este pe aer. Atentie la coolere, acestea sunt fie pentru procesoare AMD, fie pentru Intel, fie coolere universale, pentru ambele tipuri de procesoare.

De-a lungul timpului, memoria, una dintre componentele care asigura buna functionare a propriului PC, a cunoscut mai multe etape de dezvoltare, arhitectura sa fiind in continua schimbare. Din pacate, ca la majoritatea componentelor dintr-un sistem, ne lovim de modele numeroase de memorii, compatibile doar cu anumite placi de baza. Astazi, gasim in magazine memorii DDR I, DDR II si DDR III. Pentru un cumparator obisnuit, aceasta devine o problema destul de greu de rezolvat. Unde mai pui ca furnizorii inca mai aduc vechile memorii SDRAM, pentru care componente nu se mai gasesc decat la magazinele de componente second-hand.

Cele mai raspandite memorii in ziua de azi sunt cele DDR II, care au ajuns sa echipeze majoritatea sistemelor si care au un pret excelent comparativ cu vechile DDR I sau noile memorii DDR III care, aflate inca in perioada de inceput, necesita un efort financiar deosebit. Dar si performantele sunt pe masura.

Un alt model de memorie intalnit este cel folosit in notebook-uri (laptop-uri). Principiul de constructie este acelasi cu al memoriilor DDR, doar ca PCB-ul este mult mai scurt decat al DDR-ului normal.
Diferenta dintre memoriile DDR, fie ca sunt I, II sau III, este data de pozitia decuparii (cheitei) din PCB, care este specifica ca pozitie fiecarui tip in parte. In acest fel este evitata montarea gresita a unui modul de memorie DDR I in slotul unei memorii DDR II sau DDR II in slotul unei memorii DDR III. Din acest punct de vedere nu exista probleme, fiind practic imposibila montarea unui modul de alt tip decat cel suportat de placa de baza (doar daca nu va apucati sa piliti si sa mariti gaura).

Daca la achizitionarea unei memorii SDRAM existau ceva mai multe probleme, trebuind sa fii atent la mai multe detalii dintre care cel mai enervant era faptul ca trebuia sa cauti memoriile care aveau acelasi numar de cipuri, daca un modul avea patru cipuri trebuia sa gasim neaparat la fel, cel cu opt nefiind compatibil si asa mai departe, incepand cu prima generatie de memorii DDR, aceste neajunsuri fiind eliminate, singura problema fiind faptul ca anumite placi de baza faceau probleme la anumite module de memorie. De aceea, chiar si in ziua de azi este bine sa studiem lista cu memoriile testate de producatorii placilor de baza pentru a nu avea surprize la pornirea sistemului, cu toate ca aceste cazuri sunt din ce in ce mai rare (atentie la platformele Intel, care sunt ceva mai pretentioase).

Achizitionarea unei memorii pentru un sistem trebuie facuta si in functie de necesitati si aici, ca si in cazul altor componente, performanta crescand pretul modulelor de memorie. In cazul dotarii unui sistem cu memorii DDR (double data rate synchronous dynamic random access memory – DDR SDRAM ca sa folosim denumirea completa) trebuie avut in vedere si la ce este folosit respectivul PC. In cazul utilizarii lui in mediu preponderent office (munca de birou) sunt necesare memorii mai putin performante, cu latente destul de relaxate (timpul necesar unei memorii de la primirea unei instructiuni pana la trimiterea ei mai departe catre alte componente). In cazul unui sistem in care performanta este pe primul plan, atunci o memorie trebuie sa aiba latentele cat mai mici. De exemplu, daca pentru mediul office sunt suficiente latente 5-5-5-18, un sistem cu adevarat performant trebuie sa aiba latente cel putin 4-4-4-12 (latente valabile pentru memorii DDR II, acestea fiind diferite pentru memorii DDR I sau DDR III).
ATENTIE !!! Windows XP sau Vista pe 32 de biti nu vor vedea mai mult de 3.5GB de memorie din totalul de 4GB. Pentru a utiliza 4GB sau mai mult este nevoie de sistem de operare pe 64 de biti !!!!!!

Ca un fel de concluzie, in cazul memoriilor, marele avantaj este dat de faptul ca atat platformele Intel cat si cele AMD merg pe acelasi tip de memorii, fiind cateva exceptii care nu se incadreaza in acest tipar. Dar, cu timpul, acestea vor evolua iar noi vom fi obligati sa trecem pe alt tip de platforme. Asta e, tehnologia evolueaza si trebuie sa tinem pasul cu ea.

PLACA DE BAZA a fost si va ramane, alaturi de procesor, cea mai importanta componenta a unui sistem. De-a lungul timpului a suferit diferite modificari, de la simplele placi de baza care gazduiau procesor, memorie si conexiunile pentru placile de extensie si pentru unitatile de stocare, la placile de baza complexe care sunt dotate cu aproape tot ce ai nevoie pentru construirea unui sistem cu minim de efort.
Placile de baza sunt de mai multe tipuri, dar voi vorbi doar de cele care se intalnesc in sistemele desktop obisnuite, si anume placile de baza ATX si microATX.

In general, o placa de baza microATX are toate functiile necesare in construirea unui sistem de tip office, simplu, fara multe componente suplimentare care necesita cheltuiala in plus. Nu sunt recomandate celor care doresc sa isi construiasca un sistem performant, acestea fiind in general limitate din punct de vedere al performantelor. Nu este o regula general valabila, dar pentru sisteme cu pretentii placile de baza indicate sunt cele ATX.
Revenind la placile de baza microATX, aceste au in dotare, in plus, pe linga porturile necesare componentelor, porturi pe care le are orice placa de baza, un chip video, care le ajuta sa redea imaginile pe ecranul monitorului, iar dimensiunile sunt mai mici decat cele ale unei placi de baza normale, ATX.

Placile de baza ATX sunt la fel de bogate in dotari, poate chiar mai bine dotate si sunt recomandate celor care isi doresc sisteme cat mai performante, acestea fiind de obicei construite in jurul celor mai performante chipset-uri. Toate modelele de varf ale producatorilor sunt de tip ATX, acestea fiind cele mai cautate de cei care doresc performante de exceptie si nu sunt limitati din punct de vedere financiar. Desigur, se gasesc si placi de baza pentru toate buzunarele, dar cele cu adevarat performante se gasesc de la 250-300RON in sus.

Pe o placa de baza intalnim urmatoarele porturi (sloturi) :

1. Socket – conectorul procesorului pe placa de baza
2. Port memorie – conectorul memoriei sistemului
3. Conectorul sursei care poate fi de 20 sau 24 pini
4. Port floppy-disk – conectorul unitatii care citeste disketele
5. Porturi SATA – pentru conectarea unui hard-disk sau a unei unitati optice
6. Port IDE – pentru conectarea unui hard-disk sau a unei unitati optice
7. Port PCI – pentru conectarea unor componente suplimentare, cum ar fi o placa de sunet sau un tv-tuner
8. Port PCI Express x1 – pentru conectarea unei placi de sunet sau a unui tv-tuner, are viteza de transfer mai mare decat portul PCI clasic
9. Port placa video – pentru conectarea unei placi video, acesta poate fi PCI Express x16 sau AGP
10. Porturi pentru conectarea perifericelor si mufe pentru boxe, casti si microfon

Indiferent ca sunt placi de baza microATX sau ATX, acestea pot gazdui procesoare de la doi producatori de renume, singurii pe care ii gasim in sistemele desktop : INTEL sau AMD. Diferenta este data de tipul SOCKET -ului pe care il foloseste fiecare procesor : Intel este compatibil cu socket -ul LGA775 iar AMD este compatibil cu socket -ul AM2 / AM2+. Desigur, de-a lungul timpului aceste socket -uri au evoluat, Intel trecand de la socket 478 la socket LGA775, iar AMD de la socket 462 (sau socket A) la socket 754, apoi 939, 940, iar acum foloseste socket AM2 / AM2+. Socket-ul AM2 / AM2+ sunt este de fapt un socket tot cu 940 de pini, dar nu este compatibil cu socket-ul 940 clasic.

ATENTIE!!!! Niciodata sa nu incercati utilizarea unui procesor AMD pe un socket pentru procesor INTEL, sau invers. Riscati sa stricati atat procesorul cit si paca de baza.
In momentul de fata, socket-ul folosit pentru procesoarele AMD este AM2 (urmand sa fie inlocuit de AM2+, iar putin mai tarziu de AM3), in timp ce pentru procesoarele Intel socket-ul este LGA775.

In aceeasi situatie cu socket-urile de procesor se afla si memoriile. Astazi, cel mai des folosite memorii sunt cele DDR2, un tip de memorii net superior ca performante memoriilor DDR, dar care, la randul lor, vor fi inlocuite in timp de memoriile DDR3. Pe o placa de baza nu se pot monta alte memorii decat cele specificate de producator, pentru ca scobitura din PCB-ul modulului de memorie este facuta in asa fel incat un modul DDR nu se poate monta in locul uneia DDR2 sau invers, lucru valabil si pentru memoriile viitoare DDR3 care nu se pot monta in locul uneia DDR2.

In concluzie, aproape oricine care poseda un pic de curaj, indemanare si spirit de observatie vizavi de detalii poate asambla o unitate centrala. DAR, inainte de toate acestea mare atentie la alegerea componentelor, aici fiind indicat sfatul unuia mai priceput in ale calculatoarelor si care va poate indruma catre sistemul dorit.

O alta componenta care nu primeste suficienta atentie este SURSA DE ALIMENTARE (PSU – power suply unit). Pentru a functiona, toate componentele care alcatuiesc o unitate centrala au nevoie de energie. Doar ca nu folosesc acelasi voltaj, si nici nu le putem alimenta direct de la priza. In consecinta, avem nevoie de o SURSA DE ALIMENTARE, care sa genereze exact voltajele de care avem nevoie pentru fiecare componenta in parte. Principiul este oarecum simplu : de la o sursa de curent (priza) alimentam sursa cu tensiunea de 230V. Aceasta, transforma curentul care intra de 230V (110V – in anumite regiuni) in voltaje mai mici, necesare alimentarii componentelor. Astfel, avem 12V, 3.3V, 5V, voltaje necesare functionarii unitatii centrale.

Sursele sunt, ca si carcasele, construite sub mai multe formate. Voi descrie in continuare doar tipul de sursa pe care il folosim cel mai des, si anume formatul ATX. Acesta, de curand, datorita noilor specificatii tehnice folosite in construirea componentelor, a ajuns la revizia 2.0, in special datorita slotului pentru placi video PCIe, care necesita 75W, ducand la schimbarea conectorului de alimentare de la 20 de pini la 24 de pini. In general, minimul de putere necesar pentru functionarea unitatii centrale este de 350W. Dar, datorita noilor componente mari consumatoare de energie, cerintele minime au incput sa creasca, sursa trebuind sa aiba o putere de cel putin 450W. Chiar daca consumul unitatii centrale nu necesita o putere asa mare, este indicat ca sursa sa dezvolte o putere mai mare decat consumul, astfel evitand riscul de a avea un sistem instabil, tocmai datorita faptului ca sursa e prea slaba. Cu cat sursa este mai puternica, sistemul va primi voltajele necesare si va functiona stabil. Dar, ATENTIE !!!! Daca pe sursa scrie ca dezvolta 500W, aceasta nu este puterea reala! In general, sursele folosite in carcasele ieftine nu au puterea specificata, la o sursa de 450W de exemplu puterea reala fiind de aproximativ 275W. De aceea, daca achizitionati un sistem performant, asigurati-va ca aveti si o sursa care sa il sustina, deci una a carei putere specificata sa fie si cea reala. Acest tip de surse se gasesc la producatori de renume, ca Thermaltake, Fortron, Corsair, dar care costa de la 150-200 RON in sus. Deci, nu va lasati pacaliti de pretul mic al unei surse de 500W, ea nu va furniza niciodata aceasta putere. Aveti un sistem performant, nu ezitati sa achizitionati o sursa mai scumpa. Asa cum am mai spus, o sursa slaba inseamna un sistem instabil.

Conectorii intalniti pe sursa sunt specifici fiecarei componente in parte. Astfel avem urmatoarele tipuri de conectori :
1. Conectorul de 20 sau 24 de pini, necesar pentru alimentarea placii de baza.

2. Conectori de 4 sau 8 pini, necesari pentru alimentarea suplimentara cu 12V a placii de baza, necesara in general pentru procesor.

3. Conectori cu 4 pini pentru alimentarea hard-disk-ului si a unitatilor optice IDE, cunoscut si sub denumirea de MOLEX.

4. Conector cu 4 pini pentru alimentarea unitatii floppy.

5. Conector cu 15 pini pentru alimentarea unitatilor optice si hard-disk-urilor SATA (nu se regaseste la toate sursele, dar exista adaptoare)

6. Conector cu 6 pini necesar pentru alimentarea suplimentara a placilor video (la fel ca si in cazul conectorilor de alimentare pentru drive-uri SATA, nu se intalneste la toate sursele, dar se pot achizitiona adaptoare, in general acestea venind in cutiile placilor video).

O caracteristica importanta a unei surse este PFC (power factor control), proprietate prin care controleaza puterea reactiva a sistemului (in principal descarcarea condensatorilor in momentul opririi sistemului). Acesta poate fi activ, functionand ca un stabilizator de curent (este si cel recomandat), sau pasiv, acesta fiind un simplu filtru compus din bobine si condensatori.

Pentru cei care doresc un sistem care sa faca cat mai putina galagie, le recomand sa achizitioneze surse cu ventilatoare de 120mm, deoarece acestea, avand dimensiune mai mare, nu au nevoie de turatie ridicata pentru a asigura racirea sursei, cele de 80mm facand in general un zgomot mult mai mare. In final, revin cu acelasi sfat, chiar cu riscul de a ma repeta : nu ezitati sa cumparati o sursa mai puternica decat ati avea nevoie, pentru ca, asa cum am mai spus, componentele devin din ce in ce mai performante si cerintele de putere cresc. Atentie ca sursa sa aiba protectie la scurtcircuit, la caderi de tensiune si supravoltaje. In cazul unei surse dotate cu conector de 20 pini, ea se va putea conecta si la o placa de baza cu conector de 24 pini, pozitia fiind una singura, neexistand posibilitatea de a conecta gresit cele doua mufe. Iar pentru cei care au probleme cu reteaua de curent avand opriri dese si caderi de tensiune, le recomand dotarea suplimentara cu o unitate UPS (Uninterruptible Power Supply), unitate ce stabilizeaza curentul iar la intreruperi de curent permite oprirea in siguranta a calculatorului.